myBible logo myBible
My account
Versiunea Dumitru Cornilescu
Commentary

Psalmii 144

144 Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele, la bătălie,
2 Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!
3 Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?
4 Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.
5 Pleacă cerurile, Doamne, şi coboară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!
6 Fulgeră şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile şi pune-i pe fugă!
7 Întinde-Ţi mâinile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin,
8 a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.
9 Dumnezeule, Îţi voi cânta o cântare nouă, Te voi lăuda cu lăuta cu zece corzi.
10 Tu, care dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David,
11 izbăveşte-mă şi scapă-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!…
12 Fiii noştri sunt ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre, ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti.
13 Grânarele noastre sunt pline şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre:
14 viţelele noastre sunt prăsitoare; nu-i nicio pagubă, nicio robie, niciun ţipăt în uliţele noastre!
15 Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
BOOK
CHAPTER
Version
English
Română
Magyar
Español
Italiano
Reader Settings
Font Size
Font Family
Footnotes
Numbers and Titles
Commentary icons
Cross-references
Report an error
Bible Commentary: 0
What’s wrong?
More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.