myBible

Pedepsirea Israelului apostat

65 „M-am lăsat cercetat^✦ de cei ce nu întrebau de Mine, m-am lăsat găsit de cei ce nu Mă căutau. I-am zis: «Iată-Mă, iată-Mă!» unui neam care nu cheamă^✦ Numele Meu.

² Mi-am întins mâinile^✦ toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă pe calea care nu este bună, în voia gândurilor lui,

³ spre un popor care Mă^✦ mânie încontinuu și pe față aducând jertfe^✦ în grădini și arzând tămâie pe cărămizi^a,

Să Mă mânie. Vezi Deuteronom 32,21; 2Cronici 34,25. Versetele 3-5 din Isaia 65 prezintă o listă de provocări prin care iudeii şi-au atras propria cădere.

Aducând jertfe în grădini. Vezi Isaia 1,29; 57,5; 66,17; Ezechiel 20,28. Locuitorii băştinaşi ai Canaanului îndeplineau cele mai imorale forme de cult în grădini şi dumbrăvi frumoase, iar iudeii le-au urmat adesea pilda.

Pe cărămizile de pe acoperiş. [Pe altare de cărămidă, KJV]. Literal, pe cărămizi. Vechile altare asiriene şi babiloniene erau în general făcute din piatră sau metal. Evreii au fost instruiţi să folosească altare de pământ (vezi comentariul la Exod 20,24). Nu se cunosc altare de cărămizi. Aici se face probabil referire la acoperişurile de cărămidă ale caselor pe care iudeii, cel puţin pe timpul lui Ieremia, jertfeau tămâie în cinstea oştirii cerului (Ieremia 19,13; comp. Ieremia 32,29), sau poate la pavajul de cărămidă al altarelor păgâne.

Sulul 1QIsa de la Marea Moartă prezintă o variaţie interesantă în versetul acesta. În loc de ard tămâie pe altare de cărămidă apare o propoziţie al cărei înţeles este incert. Rădăcina unuia cuvânt nu este clară. O posibilitate este că acel cuvânt vine de la o rădăcina acadiană care înseamnă să toarne o jertfă de băutură. În cazul acesta propoziţia ar suna: Mâinile lor toarnă o jertfă de băutură pe pietre. Totuşi, sunt posibile şi alte derivări; prin urmare suntem lăsaţi în incertitudine cu privire la natura exactă a ritualului păgân la care se face referire aici. LXX prezintă şi ea o variantă interesantă, cu exprimarea: ei ard tămâie pe cărămizi diavolilor, care nu există.

Read full commentary →

⁴ care locuiește^✦ în morminte și își petrece noaptea în locuri tainice, care mănâncă^✦ porc, are în străchini rămășițe de jertfă^a,

⁵ și totuși^✦ zice: «Stai deoparte, nu te apropia, fiindcă sunt prea sfânt pentru tine!» Fapte ca acestea sunt un fum în nările Mele, un foc care arde toată ziua.

⁶ Iată, hotărârea este scrisă^✦ înaintea Mea: «Nu^✦ voi tăcea, le voi plăti^✦, da, le voi turna în sân plata meritată^✦

⁷ pentru nelegiuirile lor și ale^✦ părinților lor», zice DOMNUL. «Fiindcă au tămâiat^✦ pe munți și M-au făcut de ocară^✦ pe dealuri, voi pune măsura faptelor lor peste capul lor și le voi turna în sân plata meritată.»”

⁸ Așa vorbește DOMNUL: „După cum, când se găsește zeamă într-un strugure, se zice: «Nu-l nimici, căci este o binecuvântare^✦ în el!», tot așa voi face și Eu, de dragul robilor Mei, ca să nu nimicesc totul.

⁹ Voi face să rodească din Iacov urmași, și din Iuda – moștenitori ai munților Mei. Aleșii Mei^✦ vor stăpâni țara și robii Mei vor locui acolo.

¹⁰ Câmpia Șaron^✦ va fi pășunea oilor, și valea Acor^✦ – odihna boilor, pentru poporul Meu care Mă caută.

¹¹ Dar pe voi, care-L părăsiți pe DOMNUL, care uitați muntele Meu cel sfânt^✦, care puneți masa^✦ în cinstea Norocului^a și umpleți un pahar în cinstea Sorții^b,

¹² vă sortesc sabiei și o să vă plecați cu toții gâtul la junghiere, fiindcă n-ați răspuns când v-am chemat^✦ și, când am vorbit, n-ați ascultat, ci ați făcut ce este rău înaintea Mea și ați ales ce nu-Mi este pe plac.”

¹³ De aceea așa vorbește DOMNUL Dumnezeu: „Iată, robii Mei vor mânca, iar voi veți flămânzi; robii Mei vor bea, iar voi veți înseta; robii Mei se vor bucura, iar voi vă veți rușina.

¹⁴ Da, robii Mei vor cânta cu veselie în inimă, iar voi veți plânge cu durere în suflet și vă veți tângui^✦ din pricina duhului zdrobit.

¹⁵ Vă va rămâne numele în blestemele^✦ aleșilor^✦ Mei: «Domnul DUMNEZEU te va omorî», iar robilor^✦ Săi le va vesti un alt nume.

¹⁶ Astfel, cine^✦ se va binecuvânta^a în țară se va binecuvânta cu Dumnezeul adevărului^b, și cine va jura^✦ în țară va jura pe Dumnezeul adevărului, căci necazurile de mai înainte vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.

Un cer nou și un pământ nou

¹⁷ Căci, iată, Eu fac ceruri noi^✦ și un pământ nou; cele dintâi nu se vor mai pomeni și la inima omului nu se vor mai sui,

Eu fac. În versetele 17-25 Isaia descrie ceruri noi şi un pământ nou care urmau să fie realizate dacă Israel ar fi luat aminte la soliile profetului şi ar fi împlinit scopul divin după restaurarea de după captivitate. Israel a dat greş; de aceea, într-o aplicaţie secundară, versetele acestea arată spre cerurile cele noi şi pământul cel nou care urmează să vină la finele mileniului. Totuşi, descrierea trebuie înţeleasă mai întâi în termenii cadrului ei local, iar aplicaţia secundară să fie făcută numai în lumina a ceea ce au să spună scriitorii Noului Testament şi Spiritul profeţiei cu privire la viaţa viitoare (vezi p. 35-38). Când se urmează acest principiu de interpretare, pasajul nu prezintă nici o problemă. Dacă se fac, însă, încercări de a aplica detaliile pasajului la viitoarele ceruri noi şi la viitorul pământ nou se ivesc mai multe dificultăţi: 1) Potrivit cu limbajul v. 20, afară de cazul că limbajul urmează să fie înţeles într-un sens extrem de metaforic, moartea este încă prezentă (vezi comentariul la v. 20), în timp ce în cerul şi pământul de care vorbeşte Ioan nu va mai fi moarte (Apocalips 21,4). 2) potrivit cu Isaia 65,23 (vezi comentariul de acolo) încă se mai nasc copii. În cerurile şi pământul pe care le aşteptăm cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor ... nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. (Luca 20,35). Comentariul la pasajul acesta e prea clar pentru a fi greşit aplicat: Sunt astăzi oameni care exprimă credinţa că vor fi căsătorii, naşteri pe noul pământ, dar aceia care cred Scripturile nu pot să accepte asemenea doctrine (MM 99). 3) Potrivit cu Isaia 66,23.24, închinătorii, în drumul lor spre Ierusalim văd cadavrele celor ce au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, în timp ce potrivit cu Apocalips 20-22, focul zilei sfârşitului înnoieşte pământul înainte ca el să poată deveni sălaşul celor răscumpăraţi.

Dificultăţile acestea sunt pe deplin înlăturate când pasajul este interpretat conform cu principiile schiţate la p. 25-38.

Eşecul lui Israel a făcut cu neputinţă împlinirea acestor profeţii potrivit cu planul original. Totuşi scopurile lui Iehova vor înainta către deplina lor împlinire (vezi PK 705, 706). Vor fi ceruri noi şi un pământ nou, dar felul cum ele vor fi introduse este oarecum deosebit acum când planurile lui Dumnezeu, în loc să fie îndeplinite prin Israel, naţiunea aleasă vor fi îndeplinit prin biserica creştină (vezi PK 713, 714).

Trecute. Acestea vor cuprinde vechile suferinţe (v. 16), necazurile captivităţii, sau pentru noi, greutăţile acestei lumi rele prezente. Pacea şi slava noului pământ vor întrece atât de mult necazul şi durerea acestei lumi prezente încât, comparate, încercările vor părea ca nimic (vezi Ieremia 3,16; EW 17; comp. Isaia 43,18.19)

Unii au crezut că profetul prezice aici o viitoare uitare a lucrurilor de pe acest pământ, cel puţin cu privire la păcatele trecute. Ebraica acestui verset nu obligă la o astfel de înţelegere. Zakar, tradus prin a aduce aminte, defineşte adesea acţiunea sau starea care rezultă din memoria conştientă. De pildă afirmaţia că copiii lui Israel şi-au adus aminte de Domnul, Dumnezeul lor, (Judecători 8,34) nu înseamnă că Dumnezeu niciodată nu pătrunsese în mintea lor conştientă. Ea însemnă doar că poporul nu I-a adus lui Iehova închinarea pe care o cunoaştere a Lui ar fi trebuit să-i determine să I-o aducă (vezi Judecători 8,34). Dacă o astfel de nuanţă de înţeles urmează să fie ataşată declaraţiei lui Isaia, atunci pasajul poate fi înţeles că susţine că amintirea lucrurilor trecute nu va mai necăji sau chinui mintea sau nu va mai da naştere la simţăminte de remuşcare.

În lumea aceea de mâine toate complicaţiile experienţei vieţii ... vor fi lămurite. (Ed 305). Când nu mai vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos (1Corinteni 13,12) vom avea o cunoaştere clară şi inteligentă (GC 659). O cunoaştere a istoriei marii lupte va constitui o protecţie împotriva oricărei repetări viitoare a răului experiment al păcatului (GC 499).

Nu-i vor mai veni în minte. Literal, nu-i va mai veni pe inimă.

Read full commentary →

¹⁸ ci vă veți bucura și vă veți veseli pe vecie de ceea ce voi crea Eu: iată, voi preface Ierusalimul în veselie, și poporul lui – în bucurie.

¹⁹ Mă voi veseli^✦ în Ierusalim și Mă voi bucura de poporul Meu. Nu se va mai auzi^✦ în el de acum glas de plânset sau țipăt.

²⁰ Nu va mai fi în el nimeni care să moară în pruncie, nici bătrân care să nu-și împlinească zilele, ci tânărul va muri la vârsta de o sută de ani, iar cine va muri la o sută de ani^✦ va fi blestemat ca păcătos.

Copii cu zile puţine. Adică, copii care mor fiind în vârstă de numai câteva zile. Mulţi comentatori au fost extrem de încercaţi cu privire la versetul acesta întrucât presupune continuarea morţii şi a păcatului într-un timp când ei cred ca acestea au fost desfiinţate. Încurcătura a fost exprimată astfel: Cel mai remarcabil în această descriere este că moartea şi păcatul sunt prezente ca încă dăinuind (Pulpit). Răspunsul la această problemă a fost deja dat (vezi comentariul la v. 17). Isaia descrie cerurile noi şi pământul cel nou în termenii modului în care s-ar fi realizat aceste condiţii cu privire la naţiunea lui Israel.

Învierea şi starea de nemurire ar fi fost precedate de o perioadă în care aderarea la legile lui Dumnezeu şi conlucrarea cu programul divin ar fi izgonit în cea mai mare parte boala şi moartea prematură. Lucrul acesta îl evidenţiază Isaia în versetul de faţă. Limbajul lui este poetic, dar sensul general pare clar. Primul lui punct de observaţie este referitor la mortalitatea infantilă. Nu vor mai fi morţi infantile.

Împlinească zilele. Adică, nu vor fi morţi timpurii. Bătrânii nu vor mai muri până nu-şi vor fi trăit zilele rânduite lor.

Tânăr. [Copil, KJV]. Ebr. na’ar, june, un tânăr. A treia grupă, tineretul este amintită acum. Declaraţia referitoare la ei merge în paralel cu acelea referitoare la celelalte grupe. Tinerii, la fel, nu vor muri până nu-şi vor fi trăit durata rânduită vieţii lor. Durata este fixată aici la 100 de ani. De ce s-a ales tocmai această cifră nu se clarifică. Ea este fără îndoială o cifră rotundă, iar pe vremea lui Isaia, reprezenta o cifră mult deasupra mediei de viaţă. După Psalmi 90,10, al cărui autor este considerat a fi Moise, durata vieţii unui om era de 70 de ani. Câţiva atingeau 80 de ani. Pentru regii lui Iuda de la Roboam la Ioiachim a căror lungime aproximativă de viaţă poate fi calculată, media vârstei la moarte era de circa 47 de ani. O vârstă de 100 de ani pentru contemporanii lui Isaia ar fi fost deci considerabil peste vârsta pe care omul de rând nădăjduia să o ajungă.

Făgăduinţele date aici lui Israel cu condiţia ca ei să conlucreze cu programul divin pot fi comparate cu făgăduinţele care le-au fost făcute pe vremea exodului. La data aceea Domnul făgăduise să înlăture orice boală (Deuteronom 7,15). Prin împlinirea condiţiilor făgăduinţa s-a împlinit. Nu era nici o persoană slabă în seminţiile lor. [KJV] (Psalmi 105,37; vezi mai departe COL 288). Aceleaşi făgăduinţe de longevitate şi imunitate faţă de suferinţe le erau acum oferite încă o dată lui Israel, şi cu aceleaşi condiţii.

Condiţiile descrise aici – un Israel reînviat spiritual lucrând în cele din urmă în armonie cu planul Cerului, şi moştenind o Palestină din nou roditoare (Isaia 65,9.10) – ar fi precedat eradicarea finală a păcatului şi păcătoşilor, învierea şi nemurirea, ca o consecinţă pentru cei drepţi. Isaia prezintă treptele spre aceste evenimente finale aşa cum s-ar fi împlinit pentru naţiunea lui Israel.

O dată cu eşecul lui Israel şi împlinirea, în consecinţă, a acestor făgăduinţe în biserica creştină (PK 713, 714), anumite amănunte se vor schimba, însă evenimentul culminant final – cerurile noi şi pământul cel nou în care va locui neprihănirea - constituie încă fericita nădejde a sfinţilor de astăzi (2Petru 3,13; Apocalips 21,1.2). Multă vreme s-a rugat biserica pentru aceasta (Matei 6,10).

Unii au înţeles expresia: cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr [Copilul va muri la vârsta de o sută de ani, KJV], ca însemnând că la vârsta de 100 de ani omul va fi socotit încă tânăr. Ei cred că se face o comparaţie cu condiţiile din lumea dinainte de Potop; Oamenii înainte de potop trăiau multe sute de ani, şi când erau în vârstă de o sută de ani erau socotiţi încă tineri (4SG 156). Totuşi folosirea cuvântului muri (ebr. muth) pentru a descrie trecerea de la tinereţe la vârsta de adult ar fi extrem de neobişnuită. Întrucât pasajul poate fi înţeles fără dificultate dându-i-se lui muth sensul lui normal, pare mai potrivit să se evite o interpretare încâlcită şi nesigură a cuvântului.

Blestemat. În contrast cu binecuvântările de care se bucură cei drepţi, păcătosul, chiar dacă atinge o vârstă înaintată, va fi blestemat.

Read full commentary →

²¹ Vor zidi^✦ case și le vor locui; vor sădi vii și le vor mânca rodul.

²² Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului^✦ Meu vor fi ca zilele copacilor, și aleșii^✦ Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.

²³ Nu vor munci degeaba și nu vor naște^✦ copii ca să-i vadă pierind, ci vor fi o sămânță^✦ binecuvântată de DOMNUL și odraslele lor vor fi împreună cu ei.

²⁴ Înainte^✦ să Mă cheme, le voi răspunde; înainte să isprăvească vorba, îi voi asculta.

²⁵ Lupul și mielul^✦ vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul, iar șarpele se va hrăni^✦ cu țărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt”, zice DOMNUL.

Footnotes

65:3^a Altare de cărămidă în grădinile sacre sau pe acoperișuri.
65:4^a Ebr. piggul, carnea care a depășit timpul prescris în Lege (Lev. 7:18; 19:7), devenind astfel interzisă.
65:11^a Ebr. Gad (lat. Fortuna), zeitate atestată în Siria, Canaan și Arabia (vezi și Gen. 30:11. Ios. 11:17).
65:11^b Ebr. Meni, Destinul (lat. Fatum), zeitate despre care se credea că guvernează soarta omului (vezi și Dan. 5:25-26).
65:16^a Sau: „când oamenii se vor saluta”, „când își vor face urări unii altora”.
65:16^b Ebr. ˀāmēn „adevărat!”, formulă solemnă de confirmare, prin care cineva acceptă validitatea unui jurământ (Dt. 27:15-26), întărește auzirea unei dorințe bune (Ier. 28:6) sau răspunde liturgic (Ps. 106:48).