Isaia 64
64
O, de ai despica✦ cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munții✦ înaintea Ta,
2
ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc ce face apa să dea în clocot, ca să le faci cunoscut vrăjmașilor Numele Tău, și să tremure neamurile înaintea Ta!
3
Când ai făcut✦ minuni la care nu ne așteptam, Te-ai coborât, și munții s-au zguduit înaintea Ta,
4
cum niciodată✦ nu s-a pomenit și nu s-a auzit și ochiul n-a văzut: ca un alt dumnezeu să facă asemenea fapte pentru cei ce-l așteaptă.
5
Tu ieși înaintea celor ce se bucură să facă dreptate✦, care Te pomenesc✦ când umblă pe căile Tale. Iată că Te-ai mâniat, dar noi am✦ păcătuit mai departe. În păcate am fost multă vreme; oare vom mai fi mântuiți?
6
Toți am ajuns ca niște necurați, și toate milosteniile✦ noastrea – ca o haină mânjităb. Toți suntem ofiliți✦ ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.
7
Nu este nimeni✦ care să cheme Numele Tău, care să se trezească și să se prindă de Tine, căci Ți-ai ascuns Fața de noi și ne-ai lăsata în seamab nelegiuirilor noastre.
8
Totuși✦, DOAMNE, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul, și Tu – olarul✦: suntem cu toții lucrarea✦ mâinilor Tale.
9
Nu Te mânia✦, DOAMNE, atât de mult și nu păstra amintirea nelegiuirii pe vecie! Privește la noi, căci suntem✦ toți poporul Tău!
10
Cetățile Tale cele sfinte sunt un pustiu; Sionul a ajuns și el un pustiu, Ierusalimul✦ – o pustietate!
11
Casa noastră✦ cea sfântă și slăvită, în care Te lăudau părinții noștri, a ajuns pradă flăcărilor, și tot ce aveam mai scump✦ s-a ruinat.
12
După toate acestea, Te vei opri✦ Tu, DOAMNE? Vei tăcea✦ și ne vei chinui atât de mult?
Footnotes
- 64:6a Ebr. kol-țiḏqōṯenu „toate faptele noastre de dreptate” (adică „toate milosteniile noastre”, „toate faptele noastre meritorii”).
- 64:6b Lit. „ca o haină din perioada menstruală”.
- 64:7a Ebr. wattemaggenenu „ne-ai dat” (vezi și Septuaginta: parédōkas „ai predat”), emendare a TM: ebr. wattǝmuḡenu „ne-ai topit” (de la ebr. mug „a se topi”).
- 64:7b Ebr. bǝyaḏ-ˁawōnēnu „sub puterea păcatelor noastre” sau „din pricina păcatelor noastre”.