myBible logo myBible
My account
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio not available for this version
Commentary

Isaia 18

Împotriva Etiopiei

18 Vai de tine, țară în care răsună zăngănit de arme și care ești dincolo de râurile Etiopiei!
2 Tu, care trimiți soli pe mare în corăbii de papură, care plutesc pe luciul apelor! Duceți-vă, soli iuți, la neamul acela tare și puternic, la poporul acela înfricoșător de la începutul lui, neam puternic care zdrobește totul și a cărui țară este tăiată de râuri!
3 Voi, toți locuitorii lumii, și voi, locuitori ai pământului, luați seama când se înalță steagul pe munți și ascultați când sună trâmbița!
4 Căci așa mi-a vorbit Domnul: „Eu privesc liniștit din locuința Mea prin căldura arzătoare a luminii soarelui și prin aburul de rouă în vipia secerișului.”
5 Dar înainte de seceriș, când cade floarea și rodul se face aguridă, El taie îndată mlădițele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii și-i aruncă.
6 Și asirienii vor fi lăsați astfel pradă păsărilor răpitoare din munți și fiarelor pământului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, și fiarele pământului vor ierna pe ele.
7 În vremea aceea I se vor aduce daruri de mâncare Domnului Oștirilor de poporul cel tare și puternic, de poporul cel înfricoșător de la începutul lui, neam puternic, care zdrobește totul și a cărui țară este tăiată de râuri: vor fi aduse acolo unde locuiește Numele Domnului Oștirilor, pe muntele Sionului.
BOOK
CHAPTER
Version
English
Română
Magyar
Español
Italiano
Reader Settings
Font Size
Font Family
Footnotes
Numbers and Titles
Commentary icons
Cross-references
Report an error
Bible Commentary: 0
What’s wrong?
More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.