Geneza 11
Turnul Babel
11
Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte.
2
Pornind ei spre răsărit, au dat peste o câmpie în ținutul Șinear și s-au așezat acolo.
3
Și au zis unul către altul: „Haideți să facem cărămizi și să le ardem bine în foc!” Și cărămida le-a slujit ca piatră, iar smoala, ca mortar.
4
Și au mai zis: „Haideți să ne zidim o cetate și un turn cu vârful✦ până la cer și să ne facem un nume, ca să nu ne împrăștiem pe toată fața pământului!”
5
DOMNUL ✦ S-a coborât să vadă cetatea și turnul pe care le zideau fiii oamenilor.
6
Și DOMNUL a zis: „Iată, sunt un singur✦ popor și toți au aceeași✦ limbă, și acesta este abia începutul lucrării; acum, nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus✦ în gând.
7
Haideți✦ să coborâm acolo și să le încurcăm limba, ca să nu-și mai înțeleagă✦ vorba unii altora!”
8
Astfel, DOMNUL✦ i-a împrăștiat de acolo pe✦ toată fața pământului, așa că au încetat să zidească cetatea.
9
De aceea i s-a pus numele Babela, căci✦ acolo a încurcat DOMNUL limba întregului pământ și de acolo i-a împrăștiat DOMNUL pe toată fața pământului.
Urmașii lui Sem
10
Aceștia✦ sunt urmașii lui Sem. La vârsta de o sută de ani, lui Sem i s-a născut Arpacșad, la doi ani după potop.
11
După nașterea lui Arpacșad, Sem a mai trăit cinci sute de ani și i s-au născut fii și fiice.
12
La vârsta de treizeci și cinci de ani, lui Arpacșad i s-a născut Șelah✦.
13
După nașterea lui Șelah, Arpacșad a mai trăit patru sute trei ani și i s-au născut fii și fiice.
14
La vârsta de treizeci de ani, lui Șelah i s-a născut Eber.
15
După nașterea lui Eber, Șelah a mai trăit patru sute trei ani și i s-au născut fii și fiice.
16
La vârsta de treizeci și patru de ani, lui Eber✦ i s-a născut Peleg✦.
17
După nașterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani și i s-au născut fii și fiice.
18
La vârsta de treizeci de ani, lui Peleg i s-a născut Reu.
19
După nașterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani și i s-au născut fii și fiice.
20
La vârsta de treizeci și doi de ani, lui Reu i s-a născut Serug✦.
21
După nașterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute șapte ani și i s-au născut fii și fiice.
22
La vârsta de treizeci de ani, lui Serug i s-a născut Nahor.
23
După nașterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani și i s-au născut fii și fiice.
24
La vârsta de douăzeci și nouă de ani, lui Nahor i s-a născut Terah✦.
25
După nașterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani și i s-au născut fii și fiice.
26
La vârsta de șaptezeci de ani, lui Terah i s-au născut Avram✦, Nahor și Haran.
Familia lui Terah
27
Aceștia sunt urmașii lui Terah. Lui Terah i s-au născut Avram, Nahor și Haran, iar lui Haran i s-a născut Lot.
28
Și Haran a murit înaintea tatălui său, Terah, în ținutul său de baștină, în Ur, în Caldeea.
29
Avram și Nahor și-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai✦, iar numele nevestei lui Nahor era Milca✦, fiica lui Haran, tatăl Milcăi și al Iscăi.
30
Sarai era✦ stearpă; nu avea copii.
31
Terah i-a luat✦ pe Avram, fiul său, pe Lot, nepotul său, fiul lui Haran, și pe Sarai, nora sa, nevasta fiului său Avram, și au ieșit împreună din Ur✦, din Caldeea, ca să meargă în țara✦ Canaan. Au ajuns până la Haran și s-au așezat acolo.
32
Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; și Terah a murit în Haran.
Footnotes
- 11:9a În asiriană (Bâb-ili): „poarta zeului”. În contextul de față, ebr. bāḇel este pus în legătură cu verbul bālal „a încurca”, „a induce confuzie”.