myBible logo myBible
My account
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio not available for this version
Commentary

Geneza 11

Turnul Babel

11 Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte.
2 Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în țara Șinear și au descălecat acolo.
3 Și au zis unul către altul: „Haidem să facem cărămizi și să le ardem bine în foc!” Și cărămida le-a ținut loc de piatră, iar smoala le-a ținut loc de var.
4 Și au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului!”
5 Domnul S-a coborât să vadă cetatea și turnul pe care le zideau fiii oamenilor.
6 Și Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor și toți au aceeași limbă și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând.
7 Haidem să Ne coborâm și să le încurcăm acolo limba, ca să nu-și mai înțeleagă vorba unii altora!”
8 Și Domnul i-a împrăștiat de acolo pe toată fața pământului, așa că au încetat să zidească cetatea.
9 De aceea cetatea a fost numită Babela, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului.

STRĂMOȘII POPORULUI ISRAEL

DE LA AVRAAM PÂNĂ LA IOSIF

Urmașii lui Sem

10 Iată spița neamului lui Sem: La vârsta de o sută de ani, Sem l-a născut pe Arpacșad, la doi ani după potop.
11 După nașterea lui Arpacșad, Sem a trăit cinci sute de ani și a născut fii și fiice.
12 La vârsta de treizeci și cinci de ani, Arpacșad l-a născut pe Șelah.
13 După nașterea lui Șelah, Arpacșad a mai trăit patru sute trei ani și a născut fii și fiice.
14 La vârsta de treizeci de ani, Șelah l-a născut pe Eber.
15 După nașterea lui Eber, Șelah a mai trăit patru sute trei ani și a născut fii și fiice.
16 La vârsta de treizeci și patru de ani, Eber l-a născut pe Peleg.
17 După nașterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani și a născut fii și fiice.
18 La vârsta de treizeci de ani, Peleg l-a născut pe Reu.
19 După nașterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani și a născut fii și fiice.
20 La vârsta de treizeci și doi de ani, Reu l-a născut pe Serug.
21 După nașterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute șapte ani și a născut fii și fiice.
22 La vârsta de treizeci de ani, Serug l-a născut pe Nahor.
23 După nașterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani și a născut fii și fiice.
24 La vârsta de douăzeci și nouă de ani, Nahor l-a născut pe Terah.
25 După nașterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani și a născut fii și fiice.
26 La vârsta de șaptezeci de ani, Terah i-a născut pe Avram, pe Nahor și pe Haran.

Familia lui Terah

27 Iată spița neamului lui Terah: Terah i-a născut pe Avram, pe Nahor și pe Haran. Haran l-a născut pe Lot.
28 Și Haran a murit în fața tatălui său, Terah, în țara în care se născuse, în Ur, în Haldeeaa.
29 Avram și Nahor și-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai și numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi și Iscăi.
30 Sarai era stearpă: n-avea copii deloc.
31 Terah i-a luat pe fiul său Avram și pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, și pe Sarai, nora sa, nevasta fiului său Avram. Au ieșit împreună din Ur, din Haldeea, ca să meargă în țara Canaan. Au venit până la Haran și s-au așezat acolo.
32 Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; și Terah a murit în Haran.

Footnotes

  1. 11:9a Adică: Încurcătură.
  2. 11:28a Referitor la Caldeea, regiune istorică situată în sudul Mesopotamiei, nucleul regatului caldeo-babilonian, întemeiat de Nabopolassar (sec. al VII-lea î.Hr.).
BOOK
CHAPTER
Version
English
Română
Magyar
Español
Italiano
Reader Settings
Font Size
Font Family
Footnotes
Numbers and Titles
Commentary icons
Cross-references
Report an error
Bible Commentary: 0
What’s wrong?
More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.