myBible logo myBible
My account
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio not available for this version
Commentary

Geneza 1

Săptămâna creației

1 La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul.
2 Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu Se mișcaa pe deasupra apelor.
3 Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și s-a făcut lumină.
4 Dumnezeu a văzut că lumina este bună; și a despărțit lumina de întuneric.
5 Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit „noapte”. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.
6 Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere în mijlocul apelor care să despartă apele de ape!”
7 Și Dumnezeu a făcut întinderea și a despărțit apele care erau dedesubtul întinderii de apele care erau deasupra întinderii. Și așa a fost.
8 Dumnezeu a numit întinderea „ceruri”. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a doua.
9 Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub ceruri și să se arate uscatul!” Și așa a fost.
10 Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar apele adunate le-a numit „mări”. Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun.
11 Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață: iarbă care face sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor, cu sămânță în rod.” Și așa a fost.
12 Pământul a dat verdeață, iarbă care face sămânță după soiul ei și pomi care fac rod cu sămânță în ei după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun.
13 Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia.
14 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte și să fie semne pentru vremuri, zile și ani;
15 să fie luminători pe întinderea cerului ca să lumineze asupra pământului!” Și așa a fost.
16 Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari – luminătorul cel mare, ca să stăpânească asupra zilei, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească asupra nopții – și stelele.
17 I-a așezat pe întinderea cerului, ca să lumineze pământul,
18 să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun.
19 Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra.
20 Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare, și tot felul de zburătoare să zboare deasupra pământului, pe fața întinderii cerului!”
21 Dumnezeu a creat leviataniia cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele după soiul lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune
22 și le-a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; iar păsările să se înmulțească pe pământ.”
23 Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea.
24 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor: vite, târâtoare și fiare ale pământului, după soiul lor!” Și așa a fost.
25 Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Și Dumnezeu a văzut că erau bune.
26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ela să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se târăsc pe pământ.”
27 Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat.
28 Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: „Fiți roditori, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, păsările cerului și toate viețuitoarele care mișună pe pământ!”
29 Și Dumnezeu le-a mai zis: „Iată, v-am dat toată iarba cu sămânță care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră!
30 Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care mișună pe pământ, care au suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost.
31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse: și iată, erau foarte bune. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea.

Footnotes

  1. 1:2a Verbul rāḥaf (la forma piel) mai este folosit în Dt. 32:11 pentru a denumi zborul ocrotitor al vulturului, deasupra puilor.
  2. 1:21a Ebr. tanninim (pl.) denumește ființele monstruoase, cu aspect reptilian (cum ar fi șerpi, crocodili), care populează apele. Ebr. tannin (sg.) a fost tradus prin „șarpe” sau „balaur” („balaur de apă”, „balaur de mare”) în Iov 7:12, Ps. 74:13; 91:13; 148:7; Is. 27:1; 51:9 și Ier. 51:34.
  3. 1:26a Lit. „ei”.
BOOK
CHAPTER
Version
English
Română
Magyar
Español
Italiano
Reader Settings
Font Size
Font Family
Footnotes
Numbers and Titles
Commentary icons
Cross-references
Report an error
Bible Commentary: 0
What’s wrong?
More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.