myBible logo myBible
My account
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio not available for this version
Commentary

Ezra 1

Decretul lui Cirus și sfârșitul exilului babilonian

1 În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perșilor, ca să fie adus la îndeplinire cuvântul DOMNULUI rostit prin gura lui Ieremia, DOMNUL a trezit duhul lui Cirus, împăratul perșilor, care a poruncit să se vestească în toată împărăția lui, prin viu grai și în scris, următoarea proclamație:
2 „Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: DOMNUL, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate regatele pământului și m-a rânduit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda.
3 Cine dintre voi este din poporul Lui – Dumnezeul lui să fie cu el – să se suie la Ierusalim, în Iuda, și să zidească acolo Casa DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel! El este Dumnezeul adevărat, a cărui locuință este Ierusalimul.
4 Toți aceștia, oriunde locuiesc ei ca străini, să fie sprijiniți de oamenii locului cu argint, aur, bunuri și vite, pe lângă darurile de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!”
5 Capii de familie din Iuda și Beniamin, preoții și leviții – toți cei al căror duh l-a trezit Dumnezeu – s-au pregătit să se suie ca să zidească la Ierusalim Casa DOMNULUI.
6 Și toți cei din împrejurimi le-au venit în ajutora cu vase de argint și de aur, bunuri, vite și lucruri scumpe, pe lângă felurite daruri de bunăvoie.
7 Și împăratul Cirus a dat înapoi vaselea Casei DOMNULUI pe care le luase Nebucadnețar din Ierusalim și le pusese în casa dumnezeului său.
8 Cirus, împăratul perșilor, le-a scos prin vistiernicul Mitredat, care le-a numărat în fața lui Șeșbațara, conducătorul lui Iuda.
9 Iată numărul acestora: treizeci de ligheane de aur, o mie de ligheane de argint, douăzeci și nouă de cuțitea,
10 treizeci de vase de aur, patru sute zece vase de argint de mâna a douaa și o mie de alte vase.
11 Toate vasele de aur și de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Toate acestea Șeșbațar le-a adus din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s-au întors din exil.

Footnotes

  1. 1:6a Lit. „le-au întărit mâinile”.
  2. 1:7a Ebr. keli nu se referă exclusiv la vase, ci este folosit pentru a denumi generic toate uneltele și ustensilele folosite în context cultic de către preoți.
  3. 1:8a Identificat uneori cu Șenazar din 1Cr. 3:18. Potrivit unor comentatori, Șeșbațar este celălalt nume al lui Zorobabel.
  4. 1:9a Semnificația cuvântului ebraic este incertă.
  5. 1:10a Ebr. mișnim poate denumi fie vasele de rezervă (dublurile), fie vasele de rang inferior.
BOOK
CHAPTER
Version
English
Română
Magyar
Español
Italiano
Reader Settings
Font Size
Font Family
Footnotes
Numbers and Titles
Commentary icons
Cross-references
Report an error
Bible Commentary: 0
What’s wrong?
More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.