Faptele Apostolilor 1
Înălțarea lui Isus
1
Teofile✦, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să-i învețe pe oameni,
2
de la început până✦ în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, le dăduse✦ poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.
3
După patima Lui li S-a înfățișat viu✦, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.
4
Pe✦ când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care✦”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine.
5
Căci✦ Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți✦ fi botezați cu Duhul Sfânt.”
6
Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne✦, în vremea aceasta ai de gând să așezi✦ din nou împărăția lui Israel?”
7
El le-a răspuns: „Nu✦ este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
8
Ci✦ voi veți primi o putere, când Se va coborî✦ Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți✦ fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
9
După✦ ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat✦ la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor.
10
Și cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în✦ alb
11
și le-au zis: „Bărbați galileeni✦, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va✦ veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”
Întoarcerea apostolilor
12
Atunci✦ ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
13
Când au ajuns acasă, s-au suit în✦ odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau Petru✦, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon✦ Zelotul și Iuda✦, fiul lui Iacov.
14
Toți aceștia✦ stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile✦ și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații✦ Lui.
Alegerea lui Matia
15
În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraților – numărul✦ celor adunați laolaltă era de aproape o sută douăzeci – și a zis:
16
„Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura✦ spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care✦ a fost călăuza celor ce L-au prins pe Isus.
17
El✦ era din numărul nostru și era părtaș al aceleiași slujbe✦.
18
Omul✦ acesta a dobândit un ogor cu plata✦ nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele.
19
Lucrul acesta a ajuns așa de cunoscut de toți locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: Acheldama, adică Ogorul Sângelui.
20
Într-adevăr, în cartea Psalmilor este scris: «Locuința lui să rămână✦ pustie și nimeni să nu locuiască în ea!» și: «Slujba✦ lui s-o ia altul!»
21
Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoțit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,
22
cu începere✦ de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălțat✦ El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoțească drept✦ martor al învierii Lui.”
23
Ei i-au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba✦, zis și Iust, și pe Matia.
24
Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care✦ cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceștia doi l-ai ales
25
să ia loc în slujba✦ și apostolia aceasta din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui!”
26
Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.