myBible logo myBible
My account
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio not available for this version
Commentary

2 Cronici 33

Manase, regele lui Iuda

33 Manase avea doisprezece ani când a ajuns rege și a domnit cincizeci și cinci de ani la Ierusalim.
2 El a făcut ce este rău înaintea DOMNULUI, după urâciunile neamurilor pe care le dezmoștenise DOMNUL dinaintea fiilor lui Israel.
3 A rezidit înălțimile pe care le dărâmase Ezechia, tatăl său. A ridicat altare baalilor, a făcut așere, s-a închinat întregii oștiri a cerurilor și i-a slujit.
4 A zidit altare în Casa DOMNULUI, despre care DOMNUL zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.”
5 A zidit altare întregii oștiri a cerurilor în cele două curți ale Casei DOMNULUI.
6 Și-a trecut fiii prin foc în Valea Ben-Hinom; se îndeletnicea cu prezicerile, cu divinația și cu vrăjitoria și umbla pe la cei ce cheamă duhurile morților și pe la ghicitori. A făcut tot mai mult rău înaintea DOMNULUI, ca să-L mânie.
7 Chipul cioplit al idolului pe care îl făcuse l-a pus în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu le spusese lui David și lui Solomon, fiul său: „În Casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate semințiile lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie.
8 Nu voi mai îndepărta pașii lui Israel de ținutul pe care l-am dat părinților voștri, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată Legea, rânduielile și hotărârile date prin Moise.”
9 Dar Manase i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda și pe locuitorii Ierusalimului, încât au făcut mai mult rău decât neamurile pe care le nimicise DOMNUL dinaintea fiilor lui Israel.
10 DOMNUL le-a vorbit lui Manase și poporului său, dar ei n-au vrut să asculte.
11 Atunci DOMNUL a adus împotriva lor căpeteniile oștirii împăratului Asiriei. Ei l-au prins pe Manase, l-au pus în fiarea, l-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus la Babilon.
12 Când a fost la strâmtoare, a implorat îndurarea DOMNULUI, Dumnezeului lui, și s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinților săi.
13 I s-a rugat, și El s-a înduplecat, i-a ascultat rugămintea și l-a adus înapoi la Ierusalim, în regatul lui. Și Manase a recunoscut că DOMNUL este Dumnezeu.
14 După aceea a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon în vale, un zid care se întindea până la Poarta Peștilor și cu care a înconjurat Ofelul și l-a făcut foarte înalt. A pus și căpetenii de război în toate cetățile întărite ale lui Iuda.
15 A îndepărtat dumnezeii străini și idolul din Casa DOMNULUI, a dărâmat toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei DOMNULUI și la Ierusalim și le-a aruncat în afara cetății.
16 A restaurat altarul DOMNULUI, a adus pe el jertfe-de-pace și de mulțumire și i-a poruncit lui Iuda să-I slujească DOMNULUI, Dumnezeului lui Israel.
17 Totuși, poporul încă jertfea pe înălțimi, dar numai DOMNULUI, Dumnezeului său.
18 Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui și cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele DOMNULUI, Dumnezeului lui Israel, sunt scrise în Cronicile Regilor lui Israel.
19 Rugăciunea lui și felul în care a fost ascultat, tot păcatul și necredincioșia lui, locurile unde a zidit înălțimi și a înălțat așere și chipuri cioplite, înainte de a fi smerit, sunt scrise în cuvintele văzătorilor luia.
20 Manase a adormit laolaltă cu părinții săi și a fost îngropat în casa lui. Și în locul lui a domnit Amon, fiul său.

Amon, regele lui Iuda

21 Amon avea douăzeci și doi de ani când a ajuns rege și a domnit doi ani la Ierusalim.
22 El a făcut ce este rău înaintea DOMNULUI, cum făcuse Manase, tatăl său. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse Manase, tatăl său, și le-a slujit.
23 Amon nu s-a smerit înaintea DOMNULUI, cum se smerise Manase, tatăl său, ci s-a făcut din ce în ce mai vinovat.
24 Slujitorii lui au uneltit împotriva lui și l-au omorât în casa lui.
25 Dar poporul țării i-a ucis pe toți cei care uneltiseră împotriva regelui Amon. Și în locul lui poporul țării l-a pus rege pe Iosia, fiul său.

Footnotes

  1. 33:11a Probabil o referire la veriga trecută prin nasul prizonierilor.
  2. 33:19a Ebr. ḥozayw „văzătorilor lui”, emendarea conform vers. 18, unde apare termenul ḥōzim „văzători”. TM: Hozai, nume propriu, care nu mai este menționat nicăieri. Septuaginta: „cartea văzătorilor”.
BOOK
CHAPTER
Version
English
Română
Magyar
Español
Italiano
Reader Settings
Font Size
Font Family
Footnotes
Numbers and Titles
Commentary icons
Cross-references
Report an error
Bible Commentary: 0
What’s wrong?
More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.