1 Vin la voi pentru a treia oară. „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

A treia oară. Vezi la cap. 2,1; 12,14.

Doi sau trei martori. Capitolul acesta constituie ultima solie scrisă cunoscută a lui Pavel către corinteni. O serioasă stare de decădere spirituală încă mai domina o parte a bisericii (cap. 12,20.21), o parte pentru care scrisoarea anterioară (vezi la cap. 2,3), o posibilă a doua vizită (vezi la cap. 12,14) şi lucrările lui Tit (cap. 2,13; 7,6.13.14; 12,18) par să fi realizat puţin sau să nu fi realizat nimic. Pavel acum îi avertizează pe membrii cu privire la acest grup nestatornic (cap. 13,1-4). Îi rămâne numai o singură alternativă, aceea de a se purta cu ei ferm şi necruţător, în puterea şi autoritatea lui Hristos. Ca o anticipare a procedurii de disciplinare, Pavel citează o recunoscută lege iudaică (Numeri 35,30; Deuteronom 17,6; 19.15) la care apelase şi Hristos (Matei 18,16).

Cu prilejul unei vizite anterioare, Pavel tratase acest grup rebel cu indulgenţă şi evitase să ia măsuri decisive contra lor. Ei au interpretat lucrul acesta ca slăbiciune, şi chiar ca laşitate din partea lui Pavel. El s-a referit la acea vizită ca la o experienţă umilitoare (cap. 2,1.4; 12,21). Această minoritate insubordonată mereu îl lua în râs cu privire la dovada autorităţii lui apostolice. Vezi la cap. 2:1; 12:14.

2 Cum am spus, când am fost de faţă a doua oară, tot aşa şi azi, când nu sunt de faţă, spun iarăşi mai dinainte celor ce au păcătuit mai înainte şi tuturor celorlalţi că, dacă mă voi întoarce la voi, n-am să cruţ deloc;

Am spus. [V-am spus mai înainte, KJV]. Adică în scrisorile lui anterioare (vezi la 2 Corinteni 2,3; cf. 1 Corinteni 4,13-19). Cu prilejul vizitei anterioare, el făcuse acelaşi lucru prin viu grai (vezi la 2 Corinteni 12,14). Ei avuseseră parte o amplă avertizare repetată, în decursul unei perioade de timp considerabile.

Spun iarăşi. [Vă spun dinainte KJV; O spun din vreme, G. Gal.]. Pavel acum îi avertizează din nou, înainte de vizita sa iminentă.

Au păcătuit mai înainte. E la acelaşi cuvânt grecesc tradus au păcătuit mai dinainte în cap. 12,21.

Tuturor celorlalţi. Pavel adresează avertizarea bisericii în totalitatea ei, ca nu cumva cineva care nu e vizat direct să fie simpatizant al inculpaţilor. Pedeapsa fără îndoială ar fi înseamnat excluderea (cf. 1 Corinteni 5,5; 1 Timotei 1,20). Moartea lui Anania şi Safira (Fapte 5,1-11) şi orbirea lui Elima (cap. 13,8-11) au fost cazuri de exercitare a autorităţii apostolice însoţită de acte divine speciale de pedepsire. Se poate ca Pavel să fi anticipat posibilitatea unei demonstraţii la fel de miraculoase la Corint.

N-am să cruţ. Ei avuseseră ocazia să se pocăiască. Dacă încă erau recalcitranţi, urmau să fie supuşi la cea mai aspră disciplină bisericească.

3 căci căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine: El care nu este slab faţă de voi, ci este plin de putere între voi.

Căutaţi o dovadă. Vrăjmaşii lui Pavel îl provocaseră să pună în aplicare ceea ce ei considerau a fi ameninţări. Când priveau la Pavel, membrii acestui grup nu vedeau mai mult decât o fiinţă omenească slabă, vrednică de dispreţ (vezi la cap. 10,10-12). Ei refuzau a-l sprijini ca ambasador al lui Hristos (cap. 5,20). Pavel recunoştea clar că din punct de vedere omenesc era slab (cap. 11,21-29). Cu toate acestea el insista că puterea lui era o dovadă dată de Duhul şi de putere (1 Corinteni 2,3-5; 2 Corinteni 12,10).

În mine. Pavel fusese puternic într-adevăr în predicarea doctrinei, eliberându-i pe oameni din păcat, aducându-le renaştere spirituală şi săvârşind minuni (cap. 12,12), făcând ca printre corinteni să existe mărturii vii pentru Hristos (cap. 3,3). Dovada apostoliei lui era clară pentru aceia care ar fi cercetat-o nepărtinitor (vezi la cap. 12,12.12). Ei aveau dovezi îndestulătoare că Hristos vorbise prin Pavel. Totuşi oamenii lumeşti nu sunt impresionaţi de astfel de dovezi (1 Corinteni 2,14-16). În realitate, vrăjmaşii lui Pavel nu-l provocau pe el, ci pe Hristos.

4 În adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel şi noi suntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viaţă cu El faţă de voi.

Răstignit prin slăbiciune. Pavel găseşte mângâiere în gândul că nimeni nu va putea să pară mai slab şi mai neajutorat decât Hristos, când atârna în agonie şi ocară pe cruce. Totuşi Hristos trăieşte şi este înălţat (Filipeni 2,6-9). Toţi cei care rămân în Hristos se pot aştepta să aibă parte nu numai de umilinţa Lui, dar şi de puterea Lui care este făcută desăvîrşită în slăbiciunea omenească (2 Corinteni 12,9; cf. Romani 6,2-6).

Trăieşte. Corintenii rebeli vor da socoteală în faţa lui Hristos, trăind prin puterea lui Dumnezeu, nu numai în faţa slabului de Pavel, cum credeau ei. Noi suntem slabi. Pavel recunoaşte sincer slăbiciunea sa, dar se laudă cu puterea lui Hristos care lucrează în el şi prin el (vezi la cap. 11,30; 12,9.10), în ciuda slăbiciunii sale. Puterea lui Dumnezeu. Corintenii fuseseră martori ai acelei puteri şi o experimentaseră şi nu puteau tăgădui realitatea ei.

5 Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.

Încercaţi-vă. [Cercetaţi-vă, KJV]. Începând cu versetul 5, Pavel nu se mai concentrează asupra propriei persoane, ci îi provoacă pe corinteni să se analizeze sincer pe ei înşişi. Sunt ei creştini adevăraţi? Fiecare urmaş al lui Hristos poate cerceta cu folos propria sa viaţă în fiecare zi. Dacă ne vom critica pe noi mai mult, îi vom critica pe alţii mai puţin.

Pe voi înşivă. În textul grecesc, cuvântul acesta stă în poziţie emfatică, ca şi cum Pavel ar fi zis: Pe voi înşivă trebuie să vă cercetaţi. A doua propoziţie ar zice la fel: Pe voi înşivă trebuie să vă puneţi la încercare. Mulţi dintre corinteni erau gata mai mult să se aşeze pe scaunul de judecată împotriva altora decât împotriva propriei lor persoane (vezi 1 Corinteni 11,31.32; cf. Galateni 6,4).

Înainte de a fi în măsură să-i judece pe alţii, oamenii ar trebui să se analizeze pe ei înşişi. La încercarea la care îi supunem pe alţii ar trebui să fim dispuşi să ne supune pe noi înşine (vezi la Matei 7,1-5). Bârna trebuie scoasă din propriii noştri ochi. Oamenii sunt în general dispuşi să privească prea favorabil asupra propriei persoane, asupra propriului caracter şi asupra propriei importanţe. De obicei, se dau înapoi de la cercetarea de sine ca nu cumva să descopere că nu sunt tot ce ei ar dori să fie. Puţini oameni pot suporta să se vadă aşa cum sunt în realitate. Priveliştea este prea tulburătoare pentru eul lor. Fără leacul iubirii şi iertării divine, astfel de descoperiri personale îi pot împinge pe oameni la demenţă şi chiar la sinucidere. În loc de a se privi în faţă, aşa cum sunt în realitate, ei îşi îndreaptă atenţia asupra greşelilor altora. Făcând aşa, ei pierd din vedere propriile greşeli şi ajung să se convingă că sunt mult mai buni decât alţi oameni. Comparaţi cu 2 Corinteni 10,12. În ceea ce priveşte paşii pe care cercetarea de sine trebuie să-i urmeze în mod corespunzător, vezi la cap. 7,9-11.

În credinţă. Nu într-un sens doctrinar, ci practic. Pavel se referă la o adâncă convingere cu privire la legătura personală a omului cu Dumnezeu, la încrederea şi sfânta înflăcărare născute din credinţa în Hristos, ca Domn şi Mântuitor. Mulţi creştini cu numele consideră că e de ajuns să se cerceteze asupra unor probleme secundare, cum ar fi: apartenenţa ca membru, frecventarea bisericii, darea de zecimi şi daruri şi ţinerea Sabatului. Cu singuranţă, acestea nu trebuie să fie neglijate. Dar există lucruri cu mai mare greutate care cer atenţie (vezi la Mica 6,8; Matei 19,11-22; 23,22). Lucrurile care sunt de o însemnătate mai mare pot fi: experienţa personală cu harul mântuitor, transformator al lui Hristos; loialitatea absolută faţă de toată voia descoperită a lui Dumnezeu; sinceritatea motivelor şi un interes neegoist pentru semeni şi serviciul neegoist în favoarea lor.

Încercaţi-vă. [Probaţi-vă, KJV]. Gr. dokimazo, a pune la probă, a cerceta cu de-amănuntul. Acesta este un cuvânt mult mai tare decât a cerceta. Dokimazo e folosit cu privire la probarea aurului şi argintului (cf. Iov 23,10).

Hristos este în voi. Adică, trăind principiile vieţii Lui desăvârşite în vieţile voastre (vezi la Romani 8,3.4; Galateni 2,20).

Lepădaţi. Gr. adokimoi, literal nu au trecut proba. Nereuşita de a trece cu bine încercarea era o dovadă că Hristos nu era în ei şi că ei nu erau creştini adevăraţi.

6 Dar trag nădejde că veţi recunoaşte că noi nu suntem lepădaţi.

Noi nu suntem lepădaţi. Pavel nădăjduieşte cu sinceritate că înaintea corintenilor, el va trece proba apostoliei.

7 Totuşi ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceţi nimic rău; nu pentru ca să ne putem arăta noi înşine primiţi, ci ca să faceţi ce este bine, chiar dacă noi am trece drept lepădaţi.

Ne rugăm. [Mă rog, KJV]. Nu sunt multe exemple în Biblie de un aşa altruism şi iubire creştină, cum manifestă Pavel aici (cf. Exod 32:31.32; Luca 23:34; Fapte 7,59-60; Romani 9,3). El a prezentat dovada apostoliei sale şi are încredere că cei din Corint vor crede că a trecut cu bine testul (vezi la 2 Corinteni 12,11.12). În iubire, cunoştinţă, răbdare, serviciu, lucrare şi roadele Duhului, Pavel stă îndreptăţit. Autoritatea şi puterea lui Hristos s-au manifestat prin el.

Să ne putem arăta. Motivul pentru care Pavel apelează la corinteni să nu facă ceva rău nu era acela ca, prin aceasta, el să fie dovedit apostol adevărat (cf. 1 Corinteni 9,2), ci ca ei înşişi să treacă cu bine proba şi să se dovedească a fi adevăraţi creştini.

Chiar dacă noi am trece drept lepădaţi. Chiar dacă ei nu ar fi fost în stare să vadă în Pavel dovada apostoliei adevărate, el nădăjduia ca ei să dea dovadă că sunt creştini adevăraţi. El era dispus să fie considerat un ratat, dacă aceasta i-ar fi ajutat pe ei să reuşească.

8 Căci n-avem nicio putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr.

Adevărului. Adică, adevărul aşa cum e în Hristos Isus, adevărul mântuirii aşa cum este expus în Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1,14.17; 8,22; Galateni 2,5.14). Adevărul veşnic rămâne neschimbat indiferent ce ar face oamenii. Vrăjmaşii adevărului totdeauna au dat greş. Dacă cei din Corint sunt devotaţi adevărului, nu au de ce se teme, deoarece adevărul îi face de neînvins. Când oamenii se aşează de partea adevărului, Dumnezeu răspunde de siguranţa şi triumful lor veşnic.

9 În adevăr, ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari; şi ne rugăm pentru desăvârşirea voastră.

Ne bucurăm. În v. 7-10, Pavel încurajează biserica din Corint să meargă mai departe cu îndreptarea şi refacerea. Aceasta este ţinta nădejdii lui pentru ei şi povara epistolei lui în ceea ce-i privea pe ei.

Când noi suntem slabi. El va fi cu adevărat fericit să pară slab în exercitarea puterii de disciplinare, dacă măcar ei ar fi tari în darurile Duhului (vezi la v. 6) şi ar reflecta caracterul lui Hristos.

Desăvârşirea. Sau trăinicia întregimea. Pavel doreşte să-i vadă pe convertiţii săi că ajung la maturitate creştină, cu fiecare dar, talent, capacitate, tendinţă şi apetit la locul cuvenit. El doreşte ca biserica să fie legată laolaltă cu iubire, fiecare mădular al trupului funcţionând bine sub controlul Duhului locuind înlăuntru (1 Corinteni 12,12-31).

10 Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri, când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărâmare.

Să nu mă port. Vezi la cap. 10,2; 13,2.

Mi-a dat-o Domnul pentru zidire. [Dată mie pentru zidire, KJV]. Scopul autorităţii evanghelice este zidirea bisericii, desăvârşirea sfinţilor (Ioan 3,17; 20,21-23). Oricât de necesară ar fi exercitarea unei asemenea puteri pentru disciplină, la ea se va apela numai în al doilea rând. Nu va fi nici o plăcere pentru Pavel să excludă un membru al bisericii. El va recurge la această măsură severă numai în ultimă instanţă.

Chiar de la intrarea păcatului în lume, Satana şi oamenii păcătoşi s-au răzvrătit faţă de autoritatea supremă a lui Dumnezeu. Ţinta lui Pavel este aceea de a-i aduce pe oameni în captivitate la Hristos (vezi la 2 Corinteni 10,5). Lucrul acesta nu se poate face prin forţă, ci prin răsădirea caracterului lui Hristos.

11 Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.

Încolo fraţilor. Cuvintele de încheiere ale lui Pavel cuprind o duioasă urare de rămas bun, un îndemn final (v. 11), o salutare de despărţire (v. 12) şi o binecuvântare. Îndemnul său de încheiere impune patru haruri creştine împotriva relelor care-i asaltează.

Fiţi sănătoşi. [Rămas bun, KJV]. Literal, bucuraţi-vă, fiţi veseli, cu bine (cf. Filipeni 3,1; 4,4).

Desăvârşiţi-vă. Literal, fiţi restabiliţi, fiţi puşi în ordine. Tot ce fusese dezmembrat trebuia refăcut. Vezi la Matei 5,48.

Îmbărbătaţi-vă. [Mângâiaţi-vă, G. Gal.]. Gr. parakaleo, fiţi îndemnaţi, fiţi încurajaţi (vezi la Matei 5,4), adică acceptaţi sfatul pe care vi l-am dat. Forma substantivală şi verbală a acestui cuvânt apare de 28 de ori în această carte. Corintenii trebuie să se încurajeze şi să-şi dea putere unul altuia spre a face bine. Făcând aşa, nu vor avea timp să se mănânce unul pe altul.

Fiţi cu un cuget. Literal, fiţi de acelaşi gând. Expresia aceasta este caracteristică lui Pavel (Romani 12,16; 15,6; Filipeni 2,2; 3,16; 4,2). Unirea creştină a fost subiectul ultimei rugăciuni a lui Hristos pentru ucenicii Săi (Ioan 17,11.21-23). Nevoia supremă a bisericii corintene era unirea Duhului, prin legătura păcii (Efeseni 4,2-7).

Trăiţi în pace. Sau trăiţi în armonie. Pacea este una din marile moşteniri pe care Hristos le-a lăsat bisericii Sale (Ioan 14,27; 16,33; cf. cap. 20,21.26; Fapte 10,36). A fost totdeauna o parte esenţială a Evangheliei creştine şi un test al experienţei creştine (Romani 5,1; 10,15; 14,17.19; 1 Corinteni 14,33; Efeseni 2,14). Pe măsura puterii sale, creştinul urmează să trăiască în pace cu toţi oamenii (Romani 12,18). Dacă pacea exterioară nu e cu putinţă din cauza factorilor asupra cărora creştinul nu are control, el totuşi poate să se bucure de pace în propria sa inimă. Fericiţi făcătorii de pace (vezi la Matei 5,9).

Dumnezeul dragostei. Vezi la 1 Ioan 4,8.

Păcii. Vezi la Romani 15,33.

12 Spuneţi-vă unii altora sănătate, cu o sărutare sfântă.

O sărutare sfântă. În vremurile străvechi şi în diferite părţi ale lumii de azi, aceasta este o formă cordială de salut. O astfel de sărutare era dată pe obraz, pe frunte, pe mâini şi chiar pe picioare, dar niciodată pe buze, bărbaţii salutând în felul acesta pe bărbaţi, femeile pe femei. Obiceiul îşi are originea în timpurile Vechiului Testament (Geneza 29,13) şi exprima afecţiune (Geneza 27,26.27; 1 Samuel 20,41), împăcare (Geneza 45,15), rămas bun (Rut 1,9.14; 1 Regi 19,20) şi omagiu (1 Samuel 10,1). Potrivit cu Iustin Martirul, era de obicei folosit în legătură cu ţinerea Cinei Domnului (Iustin, First Apology, 65). Ea a ajuns de uz general printre primii creştini ca semn de pace, bunăvoinţă şi împăcare (Romani 16,11, 1 Corinteni 16,20; 1 Tesaloniceni 5,26).

13 Toţi sfinţii vă trimit sănătate.

Sfinţii. Literal, cei sfinţi (vezi la Fapte 9,13; Romani 1,7). Creştinii sunt de obicei denumiţi astfel de Noul Testament deoarece erau chemaţi să ducă o viaţă sfântă. Pavel fără îndoială se referea la creştinii din Macedonia, unde se găsea pe vremea scrierii acestei epistole.

14 Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin.

Harul. Vezi la Romani 3,24; 2 Corinteni 1,2. Versetul acesta, care mai târziu a ajuns să fie cunoscut ca benedicţiunea apostolică, apare în forma lui completă doar aici, în Noul Testament. Încă de la început, ea a ajuns să facă parte din liturghia bisericească. Mai era pronunţată şi la botezul noilor credincioşi şi la încheierea adunărilor creştine.

Împreună cu Matei 28,19, versetul acesta constituie cel mai explicit şi complet rezumat al doctrinei trinităţii (vezi la nota suplimentară la Ioan 1). Ordinea numelor Dumnezeirii aşa cum e dată aici diferă de cea din Matei. În general, în epistolele lui Pavel numele Tatălui îl precede pe acela al Fiului (Romani 1,7; 1 Corinteni 1,3; 2 Corinteni 1,2). Aici ordinea este inversată. Formula Vechiului Testament de binecuvântare la încheierea unei adunări, binecuvântarea aaronică, cuprindea şi ea trei nume (Num 6,24-26). Proba oricărei experienţe creştine adevărate este comuniunea cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

La scurt timp după expedierea acestei scrisori, Pavel a mai făcut o vizită la Corint şi a petrecut trei luni acolo (Fapte 20,1-3), timp în care a scris epistolele către romani şi către galateni. Faptul că a putut face lucrul acesta sugerează că cei din Corint primiseră a doua lui epistolă şi acţionaseră în armonie cu sfatul dat acolo. În scrisoarea lui către romani, Pavel lasă să se înţeleagă că avusese parte de o bună primire la Corint (Romani 16,23). În plus, strângerea de ajutoare pentru săraci la Corint se dovedise a fi reuşită (Romani 15,26-28). Relatările creştine timpurii nu conţin informaţii în plus cu privire la biserica din Corint până la finele secolului, când Clement din Roma lea adresat o scrisoare.

Comentarii ale lui Ellen G. White

5 CSW 96; CT 194; DA 314; Ev 91; EW 27; FE 214, 266; MYP 83, 122; 1T 188, 263; 2T 71,

81, 251, 316, 511, 552; 5T 103, 163, 610; 7T 252, 257, 285; 8T 103, 299,

8 GC 10111 4T 20; 5T 248