1 Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.

Copilaşilor. Gr. teknia (vezi comentariul de la Ioan 13,33), o formă diminutivă a lui tekna, copii (vezi comentariul de la Romani 8,14). Ar putea fi tradusă dragi copii, deoarece diminutivul este folosit pentru a exprima afecţiunea, nu mărimea sau vârsta. În Noul Testament numai Mântuitorul şi ucenicul Său iubit au folosit acest cuvânt (Ioan 13,33; 1 Ioan 2,12.28; 3,7.17.18; 4,4; 5,21), în afară de posibila lui folosire de către Pavel în Galateni 4,19. Gingăşia acestei expresii poate sugera că Ioan se adresa celor pe care el însuşi îi aduse la credinţă.

Apostolul, înaintat în vârstă, îi putea numi pe bună dreptate copilaşi chiar şi pe părinţi (1 Ioan 2,12.14). El îi considera pe toţi creştinii ca membri ai unei mari familii, alcătuită din mulţi oameni, părinţi şi copii, al căror Tată era Dumnezeu (compară cu Efeseni 3,14.15). Însă aceasta nu arată că Ioan accepta titlul de tată. Hristos le poruncise ucenicilor să nu se numească unii pe alţii cu vreun nume care să denote control asupra conştiinţei sau a credinţei cuiva (Matei 23,7–9; compară cu DA 613).

Vă scriu. În cap. 1,4 Ioan le scrie folosind pluralul, dar este mult mai apropiat de ei şi vorbeşte la persoana I singular, chiar şi atunci când se adresează cititorilor săi copilaşi. Aceste lucruri. Poate că este vorba de cele din capitolul precedent sau de conţinutul întregii epistole. Ambele variante par să fie potrivite cu intenţia autorului.

Ca să nu păcătuiţi. Timpul verbului din limba greacă arată că Ioan vorbeşte despre anumite păcate (vezi comentariul de la cap. 3,9). Apostolul vroia ca cititorii săi să evite să comită chiar şi un singur păcat. Ideile din cap. 1 continuă în cap. 2, ambele încurajându-i pe creştini să-şi însuşească puterea divină pentru a trăi o viţă neprihănită. Totuşi, în cap. 1,10 Ioan i-a avertizat împotriva pretenţiei de a nu fi păcătuit. Vrea el să spună prin aceasta că se aşteaptă ca oamenii să fie mulţumiţi să continue o viaţă de păcat? Cu siguranţă că nu! Sfinţenia este ţinta pusă înaintea copiilor lui Dumnezeu şi s-au luat toate măsurile pentru ca ei să o poată atinge (vezi cap. 3,6).

Dacă cineva a păcătuit. [Dacă cineva păcătuieşte, KJV]. Adică dacă săvârşeşte un anumit păcat. Deşi ţinta creştinului este o viaţă neprihănită, aici Ioan recunoaşte posibilitatea ca un creştin sincer să comită un păcat (vezi comentariul de la cap. 1,7–9). El admite lucrul acesta nu pentru a trece cu vederea păcatul, ci pentru a-L prezenta pe Cel care poate să-l salveze pe om de păcatul pe care se poate să-l fi comis.

Avem. Ioan se include din nou în aceeaşi grupă cu cititorii săi, poate pentru a scoate în evidenţă că Hristos a devenit Mijlocitorul tuturor creştinilor.

La Tatăl. Aici cuvântul la este traducerea lui pros, acelaşi cuvânt grec care este folosit în cap. 1,2 şi la Ioan 1,1.2. El arată legătura strânsă dintre Mijlocitor şi Tatăl. Mijlocitorul stă chiar în prezenţa lui Dumnezeu, fiind egal cu El (vezi comentariul de la Ioan 1,1; Evrei 7,25).

Mijlocitor. [Avocat, KJV]. Gr. parakletos (vezi comentariul de la Ioan 14,16). Parakletos este folosit în Noul Testament numai de către apostolul Ioan. În Evanghelie cuvântul acesta se referă la Duhul Sfânt; aici, prin specificarea făcută de Ioan, se referă la Fiul, în lucrarea Sa de mântuire. Este clar deci că scriitorul consideră că atât Fiul cât şi Duhul îndeplinesc slujba de parakletos. Traducerea mijlocitor sau mediator pare aici preferabilă celei de avocat (KJV).

Isus Hristos. Vezi comentariul de la Matei 1,1; Filipeni 2,5.

Cel neprihănit. Gr. dikaios (vezi comentariul de la Matei 1,19). Tocmai pentru că este neprihănit, chiar şi după ce a fost ispitit în toate privinţele ca şi noi (Evrei 2,18; 4,15; 7,26), Hristos este potrivit pentru a fi Marele Preot şi Mijlocitorul nostru. Dacă ar fi păcătuit, n-ar fi putut să stea înaintea Tatălui; dacă n-ar fi trecut prin ispite, n-ar fi putut să fie cu adevărat reprezentantul nostru. Gnosticii susţineau că fiecare fiinţă ascunde în sine atât lumină cât şi întuneric, în diferite proporţii, şi deduceau de aici că păcatul a avut un loc mic chiar şi în caracterul Mântuitorului. Dar aici apostolul respinge categoric această învăţătură falsă.