Fiecare. Literal, oricine.

Rândul. Gr. tagma, ceea ce a fost pus în ordine, ceată, trupă de [ostaşi]. Tagma nu apare în altă parte în NT. Cuvântul a fost mai înainte un termen militar, şi transmite ideea unei serii de şiruri, aşa cum sunt sugerate în versetul acesta. Hristosul biruitor a deschis calea în dimineaţa învierii, dar va fi urmat de şirurile sfinţilor Săi care au adormit.

Cel dintâi rod. Vezi v. 29. Alţii, ca de pildă Moise (vezi Mat 17:3) şi Lazăr (vezi Ioan 11:43), muriseră şi au fost aduşi la viaţă înainte ca Isus să fi ieşit din mormânt, dar ei au făcut lucrul acesta în virtutea învierii proprii a lui Hristos şi în anticiparea la învierea Lui (cf. DA 530). Fără biruinţa lui Hristos asupra morţii, nici o altă înviere nu ar fi fost cu putinţă. În acest sens real, Hristos este pârga celor care sunt înviaţi.

Apoi. [După aceea, KJV]. Gr. epeita, apoi, atunci, după aceea, folosit pentru a enumera evenimente succesive, şi de obicei sugerând o ordine cronologică. Aşa e folosit în v. 6, 7, dar o formă mai scurtă (eita, atunci) apărând în v. 7, 24, poartă un înţeles similar. Aici, propria înviere a lui Hristos, ca pârgă, e separată de învierea celor drepţi.

La venirea Lui. În ce priveşte un comentariu la cuvântul venirea (Gr. parousia) vezi Mat

24:3. Pavel leagă în chip precis învierea celor răscumpăraţi de revenirea lui Hristos. Vezi Ioan 14:3; 1Cor 15:51–53; 1Tes 4:14–16; Apoc 20:6.

Ai lui Hristos. Adică, oamenii care aparţin lui Hristos, aceia care au murit încrezându-se în Răscumpărătorul. Această categorie cuprinde pe toţi cei care au fost îndreptăţiţi prin credinţă în vremurile VT, pe toţi cei care credeau în Hristos pe vremea lui Pavel, şi cei care au crezut de atunci încoace. Cei răscumpăraţi din toate vremurile pot pe bună dreptate să fie descrişi ca ai lui Hristos, deoarece Răscumpărătorul nostru a răscumpărat pe fiecare cu propriul Său sânge.